vineri, 9 februarie 2018

Întru Po(Menire)

Uite, de această dată, îmi face o bucurie postarea ta, Nynna. Mi se pare că, într-un anume fel, prietenia noastră se reinventează din când în când. Atunci când mai păstrăm încă urmele unor trăiri sensibile, de neuitat. Ceva din povestea de ieri, fără vreo interdicție sau un jurământ al tăcerii. Atunci îmi închipui diminețile acelea când eram mereu împreună, sporovăind și sorbind dintr-o cafea. Prieteni puțini, apoi fără număr, că nici nu-mi pot aminti. De unii cu emoție, de alții cu durere, pentru că i-am pierdut. Nicidecum să-i tulbur. Nu. N-ar mai avea rost. Știu cum e să rămâi mut de durere. Durerea aceea care sperie. când uiți de orice altceva. Rămâne cuvântul atât de prietenos uneori (chiar la limita devotațiunii), până în inima lui, acolo unde puțini pot. Sau noi eram cei hărăziți, în teritoriile blânde și virgine ale clipei. Acolo unde, cu pasiuni, vise, trăiri, mai altfel decât alții, un exemplu de strădanie, de la înălțimea rostirii, Arta conversației. Nimic mai frumos, nimic mai adevărat din ceea ce a fost și ar mai putea să fie...

Eli Gîlcescu

marți, 6 februarie 2018

CĂRĂRILE : Sărutul

CĂRĂRILE : Sărutul: Așa mi-a rămas în minte sărutul până departe, până aproape, mărginit de minunea vie... afară de tăcere nu mai ...

CĂRĂRILE : Într-un glas

CĂRĂRILE : Într-un glas:     Inimi care băteau de nerăbdare... Rar au simțit emoții mai puternice... Peste tot, o mare de flori până la zarea-ză...

CĂRĂRILE : „Sărutul“ și... noi

CĂRĂRILE : „Sărutul“ și... noi: La Casa Universitarilor, 21 Mai 2014 O prietenie dintre cele mai alese și durabile, în felul acel...

marți, 30 ianuarie 2018

Nu cred că rămâne ceva nepedepsit pe lumea asta


Eu zic că pe lumea asta și binele ți se întoarce. Și nu neapărat de la cei cărora le-ai făcut bine. Și răul ți se întoarce. Ți se întoarce poate de la cineva căruia i-ai făcut bine. Aici nu este reciprocitate. Dar sunt convinsă că ți se întoarce și binele și răul. Și mai ales răul. Nu cred că rămâne ceva nepedepsit pe lumea asta. Ceea ce ne închipuim noi că este Iadul, cred că nu trebuie să ne gândim la o viață viitoare pentru că el este aici pe pământ. Mă rog, măcar o „secție“, ca să zic așa. Un „compartiment“ este și aici.

Ileana Vulpescu

marți, 23 ianuarie 2018

ARTA CONVERSAȚÍEI XXI: Și gânduri... cărora nici n-ai şti să le dai un nu...

Un model de bucurie și lumină. Un exemplu de încredere, bunătate și înțelepciune. Omul care nu are alte rădăcini decât pe cele întâmplate în ARTA CONVERSAȚIEI. Omul care își caută sprijin în oameni, dăruindu-se lor, „lucid, nesofisticat, cu un acut semn al calității...“ Oricât de îndreptățită ar fi fost, niciodată nu s-a plâns. Niciodată nu a invidiat. Niciodată nu și-a schilodit nobilele idei. De multe ori a fost aproape de prăpastie, de multe ori, dar nimeni nu i-a simțit ura față de durere. Azi, e în mare cumpănă. Grea cumpănă. Să ne rugăm pentru grabnica însănătoșire. Să ne rugăm. Toți. Pentru sufletul duios. Să nu-i fie teamă să se întoarcă.

Eli Gîlcescu


ARTA CONVERSAȚÍEI XXI: Și gânduri... cărora nici n-ai şti să le dai un nu...

marți, 16 ianuarie 2018

Ca să mai știm că dragostea există




Chiar dacă departe, într-o Românie micuță, ca și cum și-ar fi zărit în oglindă bucuria regăsirii, în lumina credinciosul Sărut, când ne-am zâmbit printre plopii fără soț, cu emoție grea, apăsătoare, un strop din ceva prețios, de suflet aproape, ”în fiecare zi”,  un fel de crez, pentru primăvara care să ne apropie cu farmecul ei, printre liniști, fericiri, încă un motiv de răsfăț și zâmbet, alături de echipa Observatorului, și să ne inspire. Cred că anumiți oameni se aud chemați, fără a sta pe gânduri, parcă simțind nevoia unui reazem, reaprinzând lumina, ca o confirmare și o înălțare a demnității, un adaos la cultură, cuvintele Crinei Bud au atins inimile celor care au citit romanul Arta conversației, și prin donația scriitoarei Ileana Vulpescu, un gest generos, oferit studenților ei de la Glendon College, singurul lectorat în limba română din Canada, o premieră, un act firesc și original (superb demers), un aport considerabil asupra cunoașterii operelor Ileana și Romulus Vulpescu, până la urmă un lucru adevărat și atât de frumos, cu totală dăruire, cu prietenie și prețuire pentru românii din Canada, dar mai ales pentru tinerii care au ales limba română ca obiect de studiu. Toate s-au petrecut de Ziua Culturii, într-un spațiu românesc, Consulatul General al României la Toronto

Am întâlnit poeți, prozatori, artiști vizuali, tineri muzicieni, care au desăvârșit ziua, redându-i armonia, sensibilitatea și culoarea de altădată. Firește, magistrului acestui spectacol i se cuvin mulțumiri, un maestru în artă și tradiție, Dumitru Puiu Popescu. Așa am aflat poveștile adevărate ale echipei Observatorului, dar mai impresionantă decât toate, povestea lui Nică Petre. S-a folosit de această zi a culturii pentru a-i aminti pe toți. Printre cei dragi, și povestea de iubire a Vulpeștilor.
Pe scurt, a fost o zi a prieteniei de ieri, de azi, și câte vor mai fi, o întâlnire bogată, înfierbântată de amintiri, o lecție de viață pentru toți.

Calde mulțumiri organizatorilor, participanților și nu în ultimul rând gazdelor,

Cu recunoștință plină de admirație,

Eli Gîlcescu