marți, 29 august 2017

Un citat... precum odinioară


Numai tăcerea... care știe să doară


Ileana Vulpescu, Mariana Cornoiu, Eugenia Stoian

Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu

24 Aprilie 2016

Eli Gîlcescu

Aici. la Ecaterna Teodoroiu, în Duminica Floriilor



Peste tot a lăsat un dor, un un dor permanent.
A fost, cred, evenimentul anului 2016, petrecut în preajma Sfintelor Florii pe meleagurile brâncușiene. Cine poate uita?
Doar interviul, cu nesfârșitele, îndelungi promisiuni, în numele onoarei de ieri, fără să doară în vreun fel, fără regret și cuvânt – onoarea de azi, un joc de nimic, cu prea multe vorbe goale, un interviu despre artă și cultură, scăpat între „accidente tehnice“, un interviu de care ne-am legat și care ne îngăduia să visăm încă și încă o ediție specială... interviul unicat, un interviu care ar fi trebuit să facă parte din patrimoniul cultural al gorjenilor, și nu numai, un interviu ca mai toate... când se pierd, se pierd cu grijă 


Ileana Vulpescu, Mariana Cornoiu, Eugenia Stoian

24 Aprilie 2016

Eli Gîlcescu

duminică, 27 august 2017

Un dar de vacanță, special


Alexandrei Alina Tătăroiu, Dumnezeu să-i sprijine marele ei talent, îi urează, mulțumindu-i pentru admirabilul (meu) portret de care m-a învrednicit.“  
Ileana Vulpescu, 24 august 2017

Eli Gîlcescu

sâmbătă, 1 iulie 2017

Iubirile mele




Și amintirile se repetă.
Și mă întreb ce ar mai fi de adăugat... Poate gesturile acelea mărunte pe care le lăsăm în văzul tuturor, în altă lumină. Și mulțumiți că există, că putem vorbi despre frumusețea lor, într-o zi în care toate s-au potrivit a fi norocoase, pînă și „Preludiu“, cu mulțumiri și recunoștință pentru afecțiunea și profesionalismul cu care ne-a însoțit Ozana Moraru, medic chirurg oftalmolog, dăruindu-ne clipe generoase la Clinica Oculus. 

Eli Gîlcescu

duminică, 21 mai 2017

Duminica de azi

Puțini sunt cei care au norocul de a fi de partea frumoasă a vieții. Puțini. Cred că scriitoarea Ileana Vulpescu are un loc special. Este un model de bucurie și lumină. Oricât de îndreptățită ar fi, niciodată nu s-a plâns. Niciodată nu a invidiat. Niciodată nu și-a schilodit nobilele idei. De multe ori a fost aproape de prăpastie, de multe ori, dar nimeni nu i-a simțit ura față de durere.
Am parcurs împreună cele mai minunate experiențe spirituale, am visat, stăruind asupra vieții reale. Evenimentele au fost multe, și de fiecare dată au fost importante, unice, însoțindu-ne bucuriile, împlinirile, să le fim mângâiere, fie și pentru o clipă printre flori, în întâlniri antologice ale iubirii la Biblioteca Națională a României, la Casa Universitarilor, la Târgul de carte Gaudeamus, la Clubul Spice... Toate ne-au apropiat și mai mult, amintindu-ne de fiecare dată de dragostea care există într-o poveste de acum 65 de ani, alături de poetul, traducătorul, publicistul, editorul Romulus Vulpescu.
Glasul ei s-a auzit pretutindeni. Din Țara lui Brâncuși până la malul mării, din Călărași, până la Craiova. Era același, neschimbat datorită faimei, binecuvântat de Dumnezeu. Era glasul unei doamne în adevăratul sens al cuvântului, care iubește oamenii precum cărțile și te încălzește cu expresivitatea frazelor, cu povața bine cântărită o adevărată aristocrată a spiritului și cuvântului în proza contemporană, o fină observatoare a realității, o cunoscătoare a profunzimilor sufletului omenesc.
Nu s-a dat în lături și necondiționat a scris despre aparițiile editoriale ale grupului nostru, lăsându-ne să mai credem în minuni... cele care zâmbesc, te atrag și te conduc acolo unde este nevoie de ele. Și atunci e de-ajuns un prieten și locuri acoperite de case, trotuare, oameni și glasuri care așteaptă, iar și iar, „duminica de ieri“, acolo unde există loc pentru poeți și cărțile lor, în salonul inundat de lumină, unde poți să râzi, să plângi, să cânți, acolo unde se întâlnesc și își dau mâna fapte, uimite de ceea ce găsește omul pentru sufletul omului, unde amintiri te cutreieră în sus și în jos, zbor și cădere, zbor și iubire, în mâna de înger, cărți, cărți...
Când dorul arde în palmă și face cale-ntoarsă  pe deasupra viilor, când pomu-și lasă vis în muguri iar pe urma rodului neprins, toamna sună altfel în floarea albă de vișin când reînvie grădini bântuite de prea grele vini... „atunci, la poarta îndepărtată, auzim căldura...“, acolo la porțile cuvântului... o întâlnire într-o lume vie – ARTA CONVERSAȚIEI și Ileana Floarea Vulpescu – minune când minune este omul pentru om.

Elisabeta Gîlcescu