mai 28, 2013

Drumuri hotărâte

       
Am căutat emisiuni TV şi interviuri cu autoarea acestei cărţi, Ileana Vulpescu, din dorinţa de a o apropia mai mult, de a o cunoaşte, de a-mi reaminti tot ce ştiusem cândva despre omul ce purta acest nume. Conştient că nimic nu este întâmplător, am promis hotărât că voi veni la Bucureşti. Da! Doream s-o cunosc pe Ileana Vulpescu. Doream s-o văd, s-o admir, să-i spun un simplu „La mulţi ani”, dacă mi se permite. Bunul Dumnezeu, acelaşi care mi-a oferit oportunitatea nesperată până mai ieri, mi-a deschis drumurile şi mi-a permis să fiu acolo, printre zecile de admiratori veniţi din multe colţuri ale ţării pentru a omagia o creatoare de frumos, o mare prietenă, un suflet nobil…
         Am făcut exact ceea ce trebuia făcut potrivit concepţiei mele, regăsită şi explicată, neaşteptat de clar, în cuvintele acestei doamne, stăpână a „Artei conversaţiei”: „Sunt convinsă că venim pe lume cu un program şi este o iluzie că putem să-l influenţăm sau să-l evităm. Poate asta a fost ceea ce m-a susţinut în viaţă – credinţa asta în destin. N-am stat niciodată cu mâinile încrucişate şi nu am aşteptat să-mi pice para mălăiaţă. Tot timpul am muncit ca şi când totul ar fi depins de mine. Dar sunt absolut convinsă că nimic nu depinde de noi. Decât un comportament pe care ni-l alegem... Dar e o soarta care te cheamă acolo unde ai fost programat să te duci.”
         Sunt conştient de faptul că mulţi dintre cei ce vor citi aceste rânduri nu o cunosc pe modesta şi plăcuta doamnă pe care am citat-o, soţie a regretatului poet şi traducător, Romulus Vulpescu. Poate că mulţi dintre cei care au cunoscut-o ori i-au citit scrierile au dat-o uitării, ocupaţi cu alte îndeletniciri mai grabnice ca aceea de a citi, de a se cultiva ori, poate, fiind atent preocupaţi de politica aducătoare de venituri „peste noapte”, într-o ţară democrată în care haosul legislativ este atât de bine organizat şi regizat…


Marian Malciu


Portretul unei Doamne

Nimic nu este întâmplător



       Am auzit şi am citit de multe ori, în etape diferite ale vieţii, generate de diverse împrejurări, evenimente ori acţiuni ce păreau că au, inexplicabil, legătură unele cu altele, o anumită expresie: „nimic nu este întâmplător”! Am cercetat-o cu nevinovată curiozitate şi am dorit să pătrund în miezule ei, să o înţeleg deplin. Timpul, experienţa de viaţă, cunoştinţele acumulate – toate alăturate momentelor de meditaţie, m-au convins că acele cuvinte exprimă un mare adevăr. Un adevăr ce se pierde, ca izvor, în timpuri mult îndepărtate şi în sfere pe care nu le pot pătrunde, dar le pot înţelege ori, mai degrabă, le pot intui.
         Cu această convingere am hotărât să plec la Bucureşti, în urmă cu aproape două săptămâni, pentru a da curs unei invitaţii neprevăzute, primită „întâmplător”, cum  se spune. Iniţial, am privit-o cu neîncredere, dar am luat-o în serios după foarte puţin timp, adică după ce am reuşit să pun „cap la cap” mai multe informaţii. Era vorba de ceea ce s-a făcut cunoscut sub titlul „Spectacol aniversar – Ileana Vulpescu şi Infinitul Iubirii”. Invitaţia am primit-o de la doamna Elisabeta Gîlcescu, organizatoarea acestui eveniment. Nu ne cunoşteam. La începutul lunii mai, am intrat în legătură cu domnia sa, pe internet, în grupul „Arta conversaţiei”. Această titulatură mi-a amintit de titlul unei cărţi publicată înainte de evenimentele din decembrie 1989. A fost şi rămâne o carte de succes, o carte din care am citit adeseori, în aşa numitele FW-uri primite pe internet, fragmente pline de miez, de pilde, de filozofie a vieţii. Le-am savurat pentru că se mulau perfect pe propriile mele principii de muncă şi de viaţă.


Marian Malciu


mai 21, 2013

Zi de vineri












Vineri, scriitoarea Ileana Vulpescu ne-a transformat pe toți admiratorii ei în candidați la fericire; era atâta lume la Biblioteca Națională, în preajma ei, exteriorizându-și sentimentele, încât orice intenție de a-i spune ceva, părea pentru mine o încercare de ierarhizare a îngerilor. 
Aș fi vrut să-i spun că mi-a marcat studenția și, că pentru a citi Arta conversației, cu ani în urmă, am cumpărat cartea, vânzându-mi cartela de masă de la Grozăvești; și atunci, într-o cameră de cămin studențesc ce purta numărul 13, ne-am adunat în grup și citeam în fiecare seară, cu voce, rostuind aforistic frazele, ca să nu pierdem nuanțele.
Pentru că astăzi e ziua ta, Ileana, Îngereasă a sufletului meu, mă bucur că peste ani pot să-ți spun că, pe când noi știam Atunci doar ce este iubirea, TU ne-ai învățat prin creația ta Cum să iubim trainic și armonios.
Ce ne-am dori mai mult?



Stela Anghel

mai 20, 2013

Elena Valeria Ciura – Omagiu



(Ilenei Vulpescu)


Deşirate raze, 
destrămate dintr-o salbă
O purtase donia,
Până fost-a ziua albă
Seara-n turnul ei,
Turnul de tortură
(Timpul aici domneşte 
De ani ne jefuieşte, 
Şi pe feţe râuri plimbă,
Veştejeşte!)
Privea la cerul păgubit de stele
Şi-şi amintea, Ileana mea, 
Ileana din poveste-
Avea şi nu avea ceva -
Mai auriu, mai albăstriu
Ori maci la brâu!
O carte avea,
Şi conversa în ea,
Cu ea,
Despre tot 
Ce trebuia 
A ne înălţa.
Avea cuvântul mai ades,
Avea şi spirit mai ales,
Iar rândul
Plin de-nţelepciune,
Înfrumuseţat, 
Îl trimitea în lume-
Să ne-adune
În soborul de cuvinte
Cu gând de-nchinăciune 
Şi de-a lua aminte...
Ileana cea cu multă Minte!

Constantin Cristescu – Alo, vin București!




Bună zâua.Mă scuzaţi iubiţi prieteni dar tari vreu să vă sâmt în inima me aşa cum sâmt iubirea liniştită a munţilor pi undi mai umbla neica Fane Babanu *Ştefan cel Mare şi Sfânt*, când le-o tragea pi la apus turcilor ce se rugau aplecaţi.Şâ le-o tragea bibi di tăt,mai bine de cât le-au tras-o minerii în piaţa Universitaţii celor care voiau să planteze panseluţe.Taică uite aşa am ajuns să culeg premii după premii di pisti tăt,fără butelcă.La rivoluţiune am constatat câ din toate diplomili de la Cântarea României după ce le-am predat la DCA mi-au dat dat bani de două beri. Ladys,gentlemens,uite aşa a ajuns un biet urmaş de râzăş,un haiduc nebun al codrilor Bucovinei să dughescă bere Pilsen.Cupele s-au mai spart în timp.Bă,voi aveţi emoţii?...eu nu.Aşa câ vă zâc pi scurt ceea ce-am păţât cu drumul la capitală.Mă sună un amic de-al vostru că vrea vin Cotnar roşu şi mai voia să fie şi demi-sec.Pretenul...deh, la nevoie se cunoaşti,îmi zâc şi mă hotărăsc să merg la sursă.Mai ales că aşa ceva sâ găseşte mai greluţ şâ pi la noi.Haţ telefonul în mână şi sun la taxi,că eu nu am bani de rovignetă,la un alt preten.
-Alo,salve băi negrule,era dracu mai negru ca mine,hai sâ mă duci la Cotnar,vii sau te mazilesc?
-Sâ-mi trăieşti Constantine,vin imediat,dar de unde te iau,la ce bar,terasâ eşti?
-Sânt acasâ nebunule câ nu mai beau de asarâ,te aştept în parcare.Timpul se scurge cu ciudâ în fumul aşteptării.Nu am unde arunca chiştocele câ tăti coşurile di gunoi sânt noi şi nu se cadea sâ li murdăresc eu,aşa câ le arunc sub o maşână ruginitâ ca a mea.
Taxiul îşi face apariţia într-un val de praf de anul trecut.
-Buna Constantine ,am ajuns rapi di tăt.
-Hai lasâ gogoşâli şi hai câ nu-i timp.Direct la cramâ mă duci.Emblema încâ cu fulguşori di iarnâ di pi gume scrâşnesc stânind alt val de praf de era sâ mă gâtui cu centura.
-Tema îşi bagâ coada printre ciolanele mele bătrâne....
-Bă fecior,zâc eu lasâ şâ tu mai moale ca nu moare capitala.
-Nene Constantine,închide pisti juma di orâ.
-Bagâ normal zâc eu cu gândul de a nu mă faşi di ruşâni.Nu pre am avut timp sâ mai vad nişti picioruşâ mai lunguţâ,nişi sâ număr stâlpii şi am şâ ajuns.
-Nu te mişti di aişi.Apoi cobor grăbit şâ plin de importanţa cuvintelor ce mă aglomerau prin bilâ,purşed direct la şăful desfaşerii.
- Bună zâua,bă Nae...am nevoi de nişti vin roşu,Cotnar original şâ di calitati.
-Apăi ăla e la vinul de aur şâ-i scup şâ nu prea mai esti câ se dă la exporturi.
-Cheamă-l pe director.zâc eu hotărât.
-Ei nu nene Constantin,pentru matale se mai găseşti.Am vrut sâ ti necăjesc niţel.Mă uit la el mirat şâ vad că-mi faşi sămn sâ mărg dupâ el.OUPS,îmi zâc,mă descurc precum Creangâ prin cânipâ şi mă umflă niţel râsul.Pi un palet mai tronau câtiva cutiuţe cu şeea şe-mi doream eu.Zâmbesc ferişit.
-Bă Nae,cât mă faşi?câ mă grâbesc.
-Păi stai sâ-l guşti niţel câ am un bidon cu distupuş.Dişartâ în douâ pahari de dădeau pe jos şâ pentru şei plecaţi dintre noi.
-Noroc şâ sâ-mi trăieşti neicâ Constantine....Nu apuc sâ spun nimic şâ paharul se deşertă repede în gătlejul flămând al feciorului.
-Noroc Nae zâc eu şâ dacâ am vazut câ nu mai am cu şini da un şioc,l-am ingurgitat neaoş.BRRRRRRRR....bunuţ îmi zâc.
-Mai o guriţâ nene Constantine câ-mi plaşi tare cum le mai scrii,da muierea mea îi plaşi şâ mai mult.E cu matale pe facebook prietenâ.De câte ori găsesc copilul cu scutecul neschimbat îmi zâşi că iar ai scris di morţi.Se gândeşti la biata mămuca ei,stă acuma ca berea numai la răşi.Na,cum s-o bat? Aşa câ mă apuc eu şâ spăl,fac mâncare,schimb copilul...şi uite aşa tari mi-i greu.Mă întristez în sufletul meu ştiind câte necazuri îi fac bietului om şâ îi fac sâmn să mai pună un pahar,aşa de milă.În cadrul uşâii apari Mişu taximetristul cu o moacâ miratâ.
-Nene Costică,pardon Constantine că ştiu câ ti superi,merjim ori mai stăm,câ am o comadâ cu ieşâre din târg?
-Bă Mişule tu nu-l ştii pe neica Constantin? Ai răbdare câ o sâ vinâ şâ el.Vinâ sâ iei şâ tu o guriţâ sâ vezi şi i-am dat.
-Nu beau la volan,multumesc.
-De-te dreacu câ nu ai volanul cu tine Mişule....Mă umflă niţel râsul şâ mă întorc sâ nu mă vadă nebunii.Cu paşi micuţi Mişu se apropie de măsuţa improvizată pe un butoi.Nae mai scoate un pahar de unică folosâţâ că deh, sântem şâ noi europeni,şâ-l umple haiduceşte până la refuz.
-Na crapă şi tu în tine un vin mai bunişor,pentru nenea Constantin dau eu.
-Noroc dară...îl aud şâ şmâc cu el pe gât pănă să scot eu o vorbă.Timpul sâ scurje cu fiecare pahar care plânje în sufletul nostru.Noi începusem a vedea icoane în pliantele de promoţii a Cotnarului şâ bacus ne ţinea nu cu o mână ci cu două sau mai multe,zău câ nu mai ştiu sigur. Cert este câ am ajuns cu altă maşână acasâ,cu bidonaşele cu vin şi culmea nu m-am bătut cu nimeni.Acuma dorm ca şâ voi de la atâta paranghelie.Rverenţe dară dumneavoastrâ pentru micul răgaz de suflet.Plecaciune iubitorilor de frumos şâ truditorilor de cuvânt.Multumesc,un răzăş nu tocmai sănătos,ca şâ voi.
Multumesc.CC

Pe aceeași punte



 Alături de noi, un suflet tăcut şi statornic asupra artei, sensibilităţii şi eleganţei… Acesta este eroul zilelor noastre, într-o coincidenţă fericită de întâmplări, cărora le-am slujit, devenind istorie adevărată şi închegată

Eli Gîlcescu

Minunea noastră



    Ileana Vulpescu și Arta conversației

O Troiță Vie


O altă clipă de fericire, un alt zâmbet, pe aceleași cărări ale iubirii, întru implinirea unui vis... L-am acceptat, l-am prețuit și mulțumim celei ce ne-a dat să trăim „ceva adevărat și-atât de frumos...”
    Un înger al milosteniei, dispusă să ne asculte; ne-a dăruit cea mai înțeleaptă lecție de viață – o mângâiere a bunei cuviințe, fără să se abată, o clipă, de la finețea privirii, interpretând subtil fiecare imagine vie,  în speranța că, în timp, o vom descifra cu toții...
    Printre multe flori, un șir neîntrerupt de nume și un trecut care îi fusese drag, zâmbindu-i

Eli Gîlcescu

mai 05, 2013

Zbor de Vineri

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=sH7OyyRyGoI


Un zbor a înnoptat în vis
era scăpat din rugăciune,
s-a furișat roșind, proscris,
și mai spera într-o minune.

Un zbor a fost strivit de-un nor,
nevindecat de versuri line,
scrise neîntâmplător,
redeșteptând iar o minune. 

Un zbor ce zace azi înfrânt
la masa cea de prânz, tăcută,
doar amintirile mai sunt
minunea, astăzi, renăscută.

Ea prinde rădăcini în noi,
să fie limpede și vie
minunea noastră, a tuturor,
în zbor de vineri, poezie.

Refren 1

Un zbor ce nu va fi prescris
printre atâtea amintiri,
tot zi de vineri au înscris
minune, rugă și iubire.

Refren 2

Un zbor ce nu va fi înfrânt,
azi, zborul Ei e veșnicie
adorm minunea,
mângâind
Troiță vie
adăpost
în sfânta glie
de acasă

minune, rugă și iubire