ianuarie 29, 2014

Traducându-l pe Villon (fragment)




   
    Și în miezul acestui timp mohorât, amar și fără orizont, ochii unui tânar de 18 ani, iubitor al muzelor și student în anul I al Facultății de Filologie din București se apleacă asupra versurilor unui poet medieval francez, încercând să le transpună în grai românesc: «Je plains le temps de la jeunesse» – «Îmi plâng deci anii tinereții». Poetul francez era François Villon. Studentul român – Romulus Vulpescu“. Colegi de facultate, dar în grupe diferite, tinerii de atunci se întâlnesc în seminarul de lingvistica al lui Cicerone Poghirc, sub semnul unei dezbateri despre limbaje tehnice, argouri, jargoane, unde tânarul poet de 18 ani invoca „argoul jobelin“ folosit de Villon în baladele sale.
    
. De atunci Romulus Vulpescu a rămas să conviețuiască pașnic cu Villon, studiindu-l și traducându-l în mai multe etape pe medievalul poet francez ascuns în „argoul jobelin“ și în multe alte limbaje tehnice asemănătoare, sustrase limbii literare comune: „Pașii poetului francez s-au pierdut în întuneric pe la 32 de ani; tot pe atunci probabil va fi trecut și pragul veșniciei. Romulus Vulpescu a ostenit însa în tălmacirea lui Villon peste o jumătate de veac. I-a dăruit, vasăzică, poetului mai mulți ani decât Dumnezeu!“.



                                                                                                              C. Stănescu