martie 05, 2015

ARTA CONVERSAȚIEI XXl, Poezia iubirii






Cu luminile acelea false, cu privirile de gheață, uneori fețe arzând de rușine, cu gândul, cu voie și fără de voie... că prea în afară se duce atâta lumină, și totul în fire când te lipești de oameni, din nefire, totul în povară... când o lași moartă, aprinzând propriul fior, totul de teamă, de singurătate, de ploaie... cu întregul drum înspre tine, într-o zi pe care o ai în minte, într-o zi care te-ncearcă mai altfel, mai drepți, mai îndrăzneți, suportând întru iubire, ochii spre această lume care își poartă cuvântul, survolând uneori fără vreun înțeles, înșelătoare speranțe, plutind în plină dramă, gesturi triviale... cuvântul, tot mai înfășurat în dispreț, împasibil, în nemișcare laude, nici asprime nici bunătate... Cuvântul îngrădit, fără un surâs alinător... cuvântul, minune fără margini în miezul căruia palpită viața... cuvântul atât de liniștit, mereu altfel, spunând lucrurile cele mai simple, un cântec de leagăn, un vis, promisiuni, înălțări și căderi, biserici îngenuncheate între două săruturipoezia iubirii în timp, dar mai ales dincolo de timp, visul cu respirații dese în nopțile neliniștite.
Atunci, așteaptă-ne, cititorule drag. Îți vom ieși înainte, îți vom arăta calea, doar aceea pe care să pășești zâmbind și cu gândul iubirii... într-o carte cu autori dragi, cu alte înțelesuri, care adună la un loc sărutul pur și simplu, pentru suflete binecuvântare, sărutul, acel frison, venit pe lume sub clar de lună, „sărutul cu ochii acoperiți și mâinile înflorite“, sărutul transpus în piatră, veșnic luminat și celest...“ 


Elisabeta Gîlcescu