Mânuitori de grai și suflet

Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“, Mai 2016

Constanța, Curtea Brâncovenească, Mai 2016

                                                  Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“, Mai 2016

Eli Gîlcescu

Binecuvântate locuri, înnobilate, sacre

... iar cuvintele nu sunt pe măsura miracolului prins în adâncul inimii. unde multe amintiri se leagă de „Curtea Brâncovenească“ cu acea „stare de bine“, de neuitare

Eli Gîlcescu

Dor de „oriunde“

Și când începea să vorbească, atunci, în tăcere, cuvintele înălțau niște aripi și urcau, urcau necontenit, și toți simțeau mai cu ușurință, cu cât ele păreau magice, deasupra, cu senzația zborului cu ochi, cu urechi, cu tâmple, cu toate simţurile larg deschise, în clipele mari ale vieţii, ca o binefacere, fără pereche.

Doar cântecul ei, o clipă de stânjenire îndurerată, ascultându-l o clipă – cântecul ei cu miros încă tânăr și dor de primăvară, cu ochi luminoşi, dornici de ducă spre alte tărâmuri noi, dor necontenit, dor pentru totdeauna. Și așa avea să rămână acel dor de mândrie, de mulțumire și admirație – dor de iubire

Eli Gîlcescu 

În umbrele din noi

Doamnei Ileana Vulpescu

Când plouă peste lume cu flori de liliac,
Cuvântul se coboară din glas de ciocârlie
Şi se aşază-n taină pe filele ce tac
Ca broderia fină pe româneasca ie.

Şi curge precum râul curat de la izvor
Şi-adapă setea noastră de zicere română,
Iar Doamna ce-l dezbracă de hainele ce-l dor
Îi mângâie tristeţea şi-l ţine bine-n mână.

Apoi, mărinimoasă,-l împarte la săraci
Să le-ostoiască foamea de româneasca pâine;
Primeşte darul sacru, cu el să îţi îmbraci
Tot golul din vorbire şi zilele de mâine!

Sădeşte Doamna-n ceruri, albastrul din cuvinte
Şi pe pământ cresc ramuri cu rod nepreţuit;
Nu îl doboară ura, nici ploaie şi nu minte
Cuvântul. Şi rămâne averea-n vechiul schit.

Aşa iubire mare, pentru popor şi ţară
Nu moare niciodată şi-n floarea de cais
Dospeşte româneşte o nouă primăvară
De dincolo de lume, de dincolo de vis.

Cascadă de cuvinte, de lacrimă neplânsă,
De gânduri fără nume s-a revărsat în ploi,
Misionară-n viaţa de nedreptăţi cuprinsă
A presărat lumina în umbrele din noi...

21.05.2016
Violetta Petre

De partea frumoasă a vieții

http://radioconstanta.ro/2016/05/20/audio-autoarea-artei-conversatiei-ileana-vulpescu-la-constanta/


Eli Gîlcescu

Fenomenul „Ileana Vulpescu și tinerii“ continuă

Joi, 19 Mai 2016 (18-20)

Vulpeștii omagiați în Cetatea Tomisului

„Candidatură la fericire“ cu scriitoarea Ileana Vulpescu

 „Teatru francez”, Romulus Vulpescu, eveniment editorial,

prezintă prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu

Recital susţinut de Ioana Tălmaciu, George Eugen Doinaru şi Ştefan Paraschiv

Curtea Brâncovenească. Str. Vasile Lupu, Nr. 43-45 (Sala de conferinţe)

Ne uneşte o boală comună – bătrîneţea

Îi ştim din cărţi. Cele pe care le-au scris ei! Ea stăpîneşte, printre altele, „Arta Conversaţiei”, iar el a avut „Infatuarea” de a spune „Îmi sunt contemporan – şi mi-e de-ajuns”.  Ileana și Romulus Vulpescu sunt dovada de netăgăduit în fața Timpului că iubirii îi este îngăduit să se încăpățîneze să existe pentru totdeauna! Ea și-a acceptat destinul, pe care l-a confundat cu numele lui, apoi a fost convinsă că n-avea să existe pe lume alta mai bună, mai răbdătoare pentru bărbatul ei. S-au iubit cu înțelepciune, într-o viață cu bucurii și atîta tristețe! Se iubesc și acum, fiecare fiind prizonierul unei alte dimensiuni. Pentru Ileana Vulpescu iubirea rămîne motivul clipelor sale de fericire într-o lume în care L-ar ruga pe Dumnezeu să nu o mai trimită, încă o dată, pe Pămînt! Ileana şi Romulus Vulpescu au fost idolii unor generaţii întregi, care i-au descoperit din cărţi. Generaţii care îi vedeau trecînd pe stradă şi, copleşite de situaţie, nu cutezau să le ceară nici măcar un autograf. De cîţiva ani, soţii Vulpescu nu mai ieșeau din casă, iar bucureştenii îi puteau întîlni doar pe coperta vreunei cărţi ai cărei autori sunt, aflată pe vreo tarabă de la Universitate. Copertă care zace şi ea greu, sub colbul implacabil lăsat în urmă de maşinile scumpe ce au cucerit centrul Bucureştiului… Bătrîneţea lor, împreună, era modestă… Lui Romulus Vulpescu îi plăcea să umble prin Bucureşti şi să se lase inspirat de atmosfera oraşului. Într-o bună zi m-a primit în apartamentul său, printre munţi de cărţi valoroase, şi, alături de doamna sa, Ileana Vulpescu, a acceptat să oprim timpul în loc. „Numai că, te rog, atunci cînd ai să scoţi interviul de pe reportofon, să-l transcrii cu «î» în mijlocul cuvintelor. Aşa scriu eu!”. Avea să fie ultimul interviu al lui Romulus Vulpescu…

Eveline Păuna

http://evelinepauna.ro/2015/10/19/ileana-vulpescu-amintirea-este-un-permanent-dor/

Se apropie

Al zilei nimb sublim

căci nu se poate altfel

dând inimii noblețe

prinosul hărăzit

Eli Gîlcescu

Gânduri din Vinerea de Ieri

Toată lumea mi-a reproșat, pe bună dreptate, că în cărțile mele nu se petrece nimic vesel. Fiecare om a trăit într-un anumit fel, s-a format într-un anumit fel și în funcție de ce i-a oferit viața. Se mai ține cont și de firea care ți-a fost dată când te-ai născut. Poți să fii un melancolic fără să ai motive; asta este cea mai periculoasă formă de melancolie, cea fără motiv.

Ileana Vulpescu, Târgu-Jiu, 22 Aprilie 2016 

Gânduri din Vinerea de Ieri

Dacă ne-am analiza sincer fiecare dintre noi, am vedea că nu suntem perfecți, că avem aceleași defecte pe care le criticăm la alții și, în general, generozitatea nu-ți face nici ție rău și nici altora. Un suflet care nu invidiază, care nu vrea neapărat să ajungă în frunte cu orice chip, este un om liniștit și echilibrat.

 Ileana Vulpescu, Parcul Central Târgu Jiu, 22 Aprilie 2016

Gânduri din Vinerea de Ieri

Nu îmi place să vorbesc despre viața mea. Mi-a spus cineva că de ce nu scriu viața mea. I-am spus că îmi este așa greu să mă întorc la ea încât prefer să știu numai eu. Nu am avut atâtea momente fericite în viață să le transpun pe hârtie. Ce mi-a lovit cel mai tare ființa a fost nefericirea oamenilor, boala, sărăcia, neînțelegerea, invidia oamenilor, mahalagismul. Atâtea lucruri care m-au indispus și mă indispun și astăzi, dar odată cu vârsta am devenit mai concesivă.

Ileana Vulpescu, Parcul Central Târgu Jiu, 22 Aprilie 2016 

Cu elocință

Și cum să nu fie o sărbătoare a purificării sufletului, înainte de Sfintele Paști, acolo unde fiecare inimă a bătut pentru ea, a trăit minunea, atât cât putea fiecare, dar nicidecum o minune oarecare, ci una vie, de o liniște fără sfârșit, liniștea ei peste tot, iar când luminile s-au aprins, deasupra, tot ce părea de o simplitate ieșită din comun, elocința ei, totul a prins a străluci, cu fiecare gest și privire, cu fiecare cuvânt. A reușit să cucerească definitiv publicul, să-l înduioșeze, să-i fie alături pe muzica pe care o mai păstrează în gând și pe care o aude încă – inocența copilăriei de ieri, de azi, inocența tinerilor intrerpretând „Arta conversației“ – tihna unei arte tocmită din cuvânt de suflet. O artă care ne învață să ne îngăduim o primăvară minunată. O primăvară în care totul e nobil, totul e venerabil, totul e adevărat. Iar fidelitatea ei – sacra performanță a firescului, a umanului – a făcut-o învingătoare peste timp. Privind-o cum ascultă, la forța și pasiunea sa, la gândurile care o purtau spre luna ei minune, care o cuprinse cu totul, o primăvăra cu Brahms,  Ivanovici, Mozart, Vivaldi, Beethoven, luna aceea de minune, hărăzită în viață, o lună a fericirii când o simți dăruită, odată cu cea mai frumoasă bogăție a lumii, iubirea... Și un regal muzical, de suflet, un regal autentic, un regal de care își va aminti mereu. Un concert, regal de poveste, semnat Florin Berculescu, Marius Tiriplică, Cătălin Stepa și Cvartetul de coarde (Liceul de Arte Târgu-Jiu), cu reverență, scriitoarei Ileana Vulpescu.

Eli Gîlcescu

Ca să mai știm că dragostea există

Îngăduiți-mi să mă minunez

Chiar dacă puțini vor înțelege adevăratul motiv pentru care am așteptat această primăvară, acest aprilie, acest moment al atingerii mâinilor cu un fior sfânt, dar mai ales norocul că nu m-am născut nici prea devreme, nici prea târziu... doar la timp, pentru ce mi-am dorit să se și întâmple. Știam că numai atunci lucrarea va primi adevăratele laude, dragostea care i se cuvine, sensul drept și vrednic înaintea cititorilor. Iar cei care au săvârșit „Sărutul“, cu recunoștință și iubire permanentă pentru cea care ne-a învățat să ne mărturisim bucuriile cu simplitate și sobrietate, să le privim cu inima deschisă, așa cum cere buna-cuviință

Și totuși ce destin fericit au aceste cărți cu Poezia iubirii, cu fiecare zi mai înaltă, mai lumină, mai sublimă, cu fiecare gând mai simțitor, mai generos, măreț, fiecăruia, și noi, totdeauna ceva de adăugat fiecărui Sărut, ceva mult mai mult decât până acum

Eli Gîlcescu

Un dor permanent

https://www.youtube.com/watch?v=4B_zZMr6uOs&feature=youtu.be

Ileana Vulpescu, unul dintre acele nume magice, un nume ireal în toate manifestările sale, un nume care ascunde mult mai mult decât se pare, cu toate acestea, mult mai puțin decât ar trebui să fie, un nume de o frumusețe perfectă, un nume care există, un nume care contează  (Eli Gîlcescu)