Ca să mai știm că dragostea există

Chiar dacă departe, într-o Românie micuță, ca și cum și-ar fi zărit în oglindă bucuria regăsirii, în lumina credinciosul Sărut, când ne-am zâmbit printre plopii fără soț, cu emoție grea, apăsătoare, un strop din ceva prețios, de suflet aproape, ”în fiecare zi”,  un fel de crez, pentru primăvara care să ne apropie cu farmecul ei, printre liniști, fericiri, încă un motiv de răsfăț și zâmbet, alături de echipa Observatorului, și să ne inspire. Cred că anumiți oameni se aud chemați, fără a sta pe gânduri, parcă simțind nevoia unui reazem, reaprinzând lumina, ca o confirmare și o înălțare a demnității, un adaos la cultură, cuvintele Crinei Bud au atins inimile celor care au citit romanul Arta conversației, și prin donația scriitoarei Ileana Vulpescu, un gest generos, oferit studenților ei de la Glendon College, singurul lectorat în limba română din Canada, o premieră, un act firesc și original (superb demers), un aport considerabil asupra cunoașterii operelor Ileana și Romulus Vulpescu, până la urmă un lucru adevărat și atât de frumos, cu totală dăruire, cu prietenie și prețuire pentru românii din Canada, dar mai ales pentru tinerii care au ales limba română ca obiect de studiu. Toate s-au petrecut de Ziua Culturii, într-un spațiu românesc, Consulatul General al României la Toronto. 

Am întâlnit poeți, prozatori, artiști vizuali, tineri muzicieni, care au desăvârșit ziua, redându-i armonia, sensibilitatea și culoarea de altădată. Firește, magistrului acestui spectacol i se cuvin mulțumiri, un maestru în artă și tradiție, Dumitru Puiu Popescu. Așa am aflat poveștile adevărate ale echipei Observatorului, dar mai impresionantă decât toate, povestea lui Nică Petre. S-a folosit de această zi a culturii pentru a-i aminti pe toți. Printre cei dragi, și povestea de iubire a Vulpeștilor.
Pe scurt, a fost o zi a prieteniei de ieri, de azi, și câte vor mai fi, o întâlnire bogată, înfierbântată de amintiri, o lecție de viață pentru toți.

Calde mulțumiri organizatorilor, participanților și nu în ultimul rând gazdelor,

Cu recunoștință plină de admirație,

Eli Gîlcescu